BT Euro Obligatiuni
Descriere
TIP FOND
Fond de instrumente cu venit fix (predominant obligațiuni corporative și depozite bancare), administrat activ1, dar fără a fi administrat activ în raport cu un indice de referință2.
BT Euro Obligatiuni este autorizat să investească pe principiul dispersiei riscului, până la 100% din activele sale în valori mobiliare și instrumente ale pieței monetare emise sau garantate de autoritatea publică centrală din România.
1 Administrare activă înseamnă alegerea instrumentelor financiare dintr-un univers investițional, folosind criterii proprii de selecție.
2 Indice de referință este un indice bursier relevant pentru universul investițional din care se face selecția instrumentelor financiare.
Grafic evoluție
Evoluția valorii unității de fond.
Performanță
*Valoarea unitatii de fond pentru ziua in curs se publica in a doua jumatate a urmatoarei zile lucratoare.
Aceasta este o comunicare publicitară. Datele provin de la BT Asset Management SAI.
Performanţele anterioare ale fondului nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Citiţi prospectul de emisiune şi informațiile esentiale destinate investitorilor (DIE),
înainte de a investi în acest fond! Prospectele de emisiune şi informațiile esentiale destinate investitorilor (DIE)
sunt disponibile în limba română pe site-ul www.btassetmanagement.ro şi pot fi obţinute gratuit atât de la orice agenție a Băncii Transilvania,
cât și de la sediul BT Asset Management SAI S.A.
Un sumar al drepturilor investitorilor este disponibil în limba română aici precum și la sediul BT Asset Management SAI.
Indicator Sintetic de Risc
Se potrivește investitorilor conservatori (obiectivul fondului este obținerea unei creșteri moderate în condiții de lichiditate sporita)
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
Indicatorul Sintetic de Risc (ISR) nu este o măsură a riscului de pierdere a sumei investite, dar are la bază calcule statistice estimative privind pierderile potenţiale. Indicatorul ISR este calculat pe baza volatilitatii fondului. Acesta nu surprinde în totalitate riscurile semnificative ale fondului.
PERIOADA RECOMANDATĂ
Minim 3 ani
Confera stabilitate datorită faptului că nu are un grad de risc ridicat
Structură portofoliu
-
Obligațiuni de stat/municipale40.02%
-
Obligațiuni corporative37.09%
-
Depozite bancare22.53%
-
Disponibil la vedere0.44%
-
Acțiuni tranzacționate0%
-
Alte active, inclusiv sume în tranzit-0.07%
Comisioane
Comision de cumpărare
Comision de răscumpărare
Comision curent administrare fond*
*Acest comision este luat în considerare la calculul valorii unității de fond
Legal
Fondul deschis de investiții BT Euro Obligatiuni este înregistrat sub Nr.Reg.ASF.CSC06 FDIR/120090/14.02.2014, autorizație ASF Nr.A/24/14.02.2014, având cod ISIN ROFDIN000218. Depozitar: BRD - Groupe Societe Generale.
Fondul BT Euro Obligatiuni este înregistrat la Internal Revenue Service (IRS) SUA cu status-ul FATCA de Entitate Sponsorizată cu Numărul Global Intermediar de Identificare (GIIN) 2UZSA2.00006.SF.642.
BT Euro Obligatiuni este înregistrat cu codul LEI 254900CEPH32AO8Q269, cod de identificare a entităților, care stă la baza standardului global ( ISO 17442) și identifică, în mod unic și clar, entitățile care sunt implicate în tranzacții financiare.
Îl poți urmări și pe Bloomberg selectând ticker BTEUOBL:RO
ACTIVE
Obligațiuni corporative
Depozite bancare
Obligațiuni de stat/ municipale
DOCUMENTE BT Euro Obligatiuni
BT Euro Obligatiuni Reguli 02.12.2024 BT Euro Obligatiuni-Prospect valabil din 23.09.2024 Document cu Informatii Esentiale BT Euro Obligatiuni Sumar al drepturilor investitorilorFORMULARE BT Euro Obligatiuni
BT Euro Obligatiuni - Formular de adeziune BT Euro Obligatiuni - Formular de investitie BT Euro Obligatiuni Formular de subscriere - BT Pay BT Euro Obligatiuni Formular rascumparare BT Pay Formular Adeziune Generala Formular de rascumparare SMS OTP Formular de rascumparareSolicită informații
Dacă vrei să cumperi unități de fond sau ai nevoie de mai multe informații, completează formularul de mai jos și vom lua legătură cu tine.